Imprimă această pagină

Corul Byzantion a cântat la privegherea de la Schitul Lacu (Muntele Athos), cu ocazia sărbătorii Înălţării Domnului

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

byzantion lacu 2018 mai 17Între 17 și 19 mai, o parte din Corul Academic Byzantion a fost invitată de către părinţii Schitului românesc Lacu (Sfântul Munte Athos) să participe la slujba de priveghere cu ocazia sărbătorii Înălţării Domnului, hramul uneia din chiliile schitului.

 La slujba ce a durat în total aproximativ 10 ore au slujit stareţi ai chiliilor schitului, preoţi veniţi din ţară, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul Byzantion (dirijor Dorin Ionescu) și de părinţii Schitului Lacu. Delegat din partea mănăstirii Sf. Pavel a fost părintele Gherasim, unul dintre cei mai renumiţi tipicari ai Sfântului Munte, un mare iubitor al muzicii psaltice și un vrednic păstrător al rânduielilor liturgice.

Slujba de priveghere, ce a avut loc miercuri spre joi noaptea, a fost îmbodobită cu clasicele și inegalabilele slave ale lui Iacov Protopsaltul, secondate de cele ale lui Filantidhis. Nu au lipsit nici cântări semnate de Petru Lampadarie sau Theodoros Fokaefs. După liturghie, în timpul mesei (care urmează o anumită rânduială precisă, conform tradiţiei), cântarea adusă ca jertfă în Grădina Maicii Domnului de către psalţii ieșeni a fost încununată de una din capodoperele Sf. Ioan Cucuzel, De sus proorocii, prescurtare de Hurmuz Hartofilax.