Încep aceste rânduri făcând o mărturisire sinceră: de când l-am descoperit şi de când am avut ocazia de a-l cunoaște pe domnul Panaghiotis Neochoritis (asta se întâmpla în cadrul cursurilor de Masterclass de Cânt Bizantin de la Iaşi din vara anului 2015, pe vremea când încă nu fusese chemat la Patriarhia Ecumenică), îl ascult aproape zilnic. Nu îmi pot explica, dar aşa cum un pictor începător are preferință pentru un alt maestru pictor, un sculptor pentru un alt maestru sculptor, un poet pentru un alt poet, pe mine, ca psalt, m-a fascinat şi mă fascinează în continuare domnul Neochoritis şi stilul pe care îl abordează în interpretarea muzicii autentice bisericești. Mi se pare a unul din psalții de referință deoarece reușește să îmbine atât de minunat această artă a psaltichiei cu starea de rugăciune. Tocmai de aceea mi-am dorit din tot sufletul să pot ajunge măcar o singură dată la o slujbă la care să cânte şi domnia sa şi să-l pot asculta. Dumnezeu mi-a ajutat şi mi-a dat să ajung să cânt în strană lângă dumnealui.
Astfel, în perioada 16-18 septembrie şi 29 noiembrie- 3 decembrie 2017 am făcut două excursii în oraşul Istanbul, unde se află Patriarhia Ecumenică. În prima excursie am călătorit alături de doi membri ai Corului Byzantion din Iaşi (Ioan Dulgheriu şi Daniel Lazăr) având ca obiectiv principal participarea la slujbele săvârșite în biserica Patriarhiei Ecumenice, mai exact de a cânta în strana dreaptă alături de domnul Panaghiotis Neochoritis.
În cea de a doua excursie am călătorit cu grupul Vlahos condus de părintele diacon Dimitrie Gabor având ca scop susținerea a două concerte: unul de colinde la Catedrala Catolică din Istanbul, iar unul de cântece patriotice la biserica românească Sfânta Paraschevi din același oraş. Şi în cea de a doua excursie am reușit să cânt în strana domnului Neochoritis alături de câțiva dintre ucenicii săi.
Acolo am putut observa cu mai multă uşurință şi claritate, într-un mod direct desfășurarea deosebită a slujbelor de la Patriarhia Ecumenică, „curgerea” lină a acestora, duhul de rugăciune pe care domnul Neochoritis îl transmite prin stilul său de cântare.
Mărturisesc cu sinceritate că la slujbele la care am participat nu m-am simțit deloc străin. Dacă ştii un strop de limbă greacă, înțelegi cam ce se cântă, îți dai seama de momentele fiecărei slujbe în parte indiferent că e vecernie, utrenie sau Sfânta Liturghie.
Stilul de cântare al domnului Neochoritis transmite pace, aşezare sufletească, se caracterizează prin sobrietate, seriozitate, atenție la fiecare detaliu în cântare (interpretarea corectă şi cu precizie a scărilor şi respectarea ethosului fiecărui glas, delicatețea mişcărilor trupului în strană, evlavia față de slujbe, conştientizarea continuă înaintea Cui te afli – într-un cuvânt: trezvie), dar mai ales întreaga cântare e pătrunsă de duh de rugăciune, elementul cel mai important şi ținta principală a lucrării psaltului în strană. Din păcate nu toți cei care cântă astăzi în bisericile noastre tind spre acest scop. Un psalt nu trebuie să uite în ce constă lucrarea pe care o desfășoară în biserică: unirea cu Mântuitorul Hristos prin slavoslovirea Sa. Sfinții spun că psalmodia este inferioară rugăciunii neîncetate. Noi ca psalți trebuie să ne folosim de psalmodie pentru a ajunge la rugăciunea neîncetată, la unirea mistică cu Mântuitorul Hristos. Valoarea unui psalt nu constă în totalitate în măiestria cu care interpretează partiturile, ci mai ales în modul în care reușește să ajute oamenii şi preoții să se roage. Tonul îl dă psaltul şi starea sa de rugăciune. Dacă acesta reușește să se roage prin cântare, lucrarea lui va înlesni efortul tuturor celorlalți din biserică de a-şi menține atenția trează. Domnul Neochoritis ne spunea în cadrul cursurilor de Masterclass de Cânt Bizantin de la Iaşi că „nu contează dacă nu ai o voce extraordinară pentru a cânta, important este să te rogi prin cântare.”. Ei bine, acest lucru l-am simțit din plin în strana acestui dascăl autentic al muzicii bizantine. Rugăciune, precizie şi dinamism în cântare, tempo specific şi bine definit fiecărei cântări. Oricine îl ascultă cântând poate trage concluzia că, prin cântarea şi stilul său, domnul Neochoritis caută neîncetat să tindă tot mai mult spre Mântuitorul Hristos.. Îmi aduc aminte că ne sfătuia (tot în cadrul Masterclass-ului de Cânt Bizantin) în felul următor: ca atunci când cântăm să ne privim pe noi înșine, să nu fim niciodată mulțumiți pe deplin de noi înșine, să căutăm mereu să simțim ceea ce cântăm, mai întâi să interiorizăm muzica bisericească pentru a o putea exterioriza, cu alte cuvinte să căutăm să ne rugăm mereu când suntem prezenți în strană, să fie un proces continuu de tindere spre Dumnezeu. La asta se rezumă totul: la rugăciune.
Un alt detaliu important de menționat este legat de tehnica isonului pe care dumnealui o folosește în strană. Aceasta mi se pare foarte interesantă, deosebită şi foarte potrivită pentru a aduce un plus de frumusețe şi sobrietate cântării. Ea constă în ținerea isonului doar pe vocale pentru a nu segmenta sau a întrerupe lucrarea sa; isonul nu se schimbă foarte des, decât la trecerea în registrul superior a pasajelor consistente; isonarii cântă cu domnul Neochoritis ultimele 4-5 note înainte de cadențele de la mijlocul şi finalul cântării sau la semnul său; când cântarea coboară sub baza glasului, isonarii cântă şi ei. E o tehnică deosebit de frumoasă pe care nu am mai auzit-o nicăieri.
Un lucru care m-a frapat în sens bun e acela că în proporție de doar 30-40% sunt folosite cărțile cu notație psaltică. Spre exemplu: în decursul a unei vecernii, utrenii şi a unei Sfinte Liturghii într-un weekend, se folosesc partiturile cu notație psaltică doar la Răspunsurile Mari, Axion şi chinonic. În rest deloc. Bineînțeles că la praznicele împărătești și la sfinții mari se folosesc cărțile cu notație. Domnul Neochoritis ne spunea mereu la cursurile de Masterclass de la Iaşi că partitura e doar un instrument de care ne folosim pentru un scop anume şi că nu este un scop în sine, să nu ne îndreptăm atenția doar spre ea pentru că aşa vom uita ținta noastră: rugăciunea. Acesta insista pe memorarea partiturilor folosite cel mai des. De exemplu Anastasimatarul. Sunt convins că domnul Neochoritis a ajuns să-l memoreze pe de-a-ntregul. La fel şi canoanele fiecărui glas în parte. Am putut vedea cu ochii mei în strana domniei sale. Dar de cele mai multe ori, din păcate, noi ne canalizăm atenția doar asupra partiturii şi nu asupra prezenței reale, vii şi efective a Dumnezeu-Omului Iisus Hristos în sfintele slujbe.
În strana Patriarhiei Ecumenice am putut vedea punerea în practică a tuturor sfaturilor pe care domnul Neochoritis ni le-a dat în cadrul fiecărei întâlniri din cadrul Masterclass-ului de Cânt Bizantin organizat anual la Iaşi. Prin lucrarea pe care o desfășoară la strană în cadrul tuturor slujbelor săvârșite la Patriarhia Ecumenică, domnia sa ne arată ce înseamnă cu adevărat arta muzicii bisericești.
O astfel de experiență și trăire dobândite în strana domnului Neochoritis te lasă de-a dreptul fără cuvinte şi se imprimă adânc în sufletul tău. Stilul de cântare pe care dumnealui şi l-a format în decursul a câtorva decenii de ucenicie pe lângă tatăl său şi maeştrii pe care i-a avut, mi se pare a fi un etalon pentru psalții de pretutindeni.
Recomand oricărui psalt care dorește să simtă şi să experieze ceva unic, să participe la slujbele de la Patriarhia Ecumenică. Dacă nu există posibilitatea de a fi prezent în mod fizic acolo, măcar să le audieze pe internet.
Dau slavă Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să învăț şi să cânt alături de unul dintre dascălii autentici ai muzicii bizantine şi ai Marii Biserici a Lui Hristos!
Aşa să ne ajute Dumnezeu în lucrarea noastră de lire ale Sfântului Duh!
16.01.2018
Andrei Stratulat
Psalt al Schitului Darvari din București