Rugăciune în ritmuri bizantine la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei coruri au concertat la sfârşitul săptămânii în cadrul Masterclassului de Cânt Bizantin, organizat la Iaşi în perioada 4-8 iulie. Timp de o săptămână au participat la cursuri, seminarii şi conferinţe susţinute de profesori de muzică psaltică din ţară şi străinătate. La Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi a fost lansată pe 7 iulie cartea "Vocile Bizanţului", de Lykourgos Angelopoulos, după ce, de dimineaţă, cursanţii Masterclass-ului au oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi.Iaşul a devenit cetatea muzicii psaltice vineri seara, când a avut loc concertul "Vocile Bizanţului".

În faţa sutelor de ieşeni prezenţi în Catedrala mitropolitană din Iaşi au cântat corul cursanţilor Masterclassului de Cânt Bizantin, ediţia a IV-a, dirijat de Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, grupul psaltic "Nectarie Protopsaltul" din Bucureşti, dirijat de lect. Sabin Preda, Corul "Byzantion" din Iaşi, dirijat de Lykourgos Angelopoulos şi de prep. univ. drd. Adrian Sîrbu de la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din cadrul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi şi corurile reunite ale "Byzantion" şi "Nectarie Protopsaltul". Concertul a încheiat Masterclassul de Cânt Bizantin, desfăşurat la Iaşi în perioada 4-8 iulie, organizat de Asociaţia Culturală "Byzantion", Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi. Masterclassul de Cânt Bizantin a fost structurat sub forma cursurilor practice şi a conferinţelor, aducând în faţa celor peste 130 de cursanţi cele mai sonore cânturi din muzicologia bizantină internaţională şi naţională. "Muzica e rugăciunea care se spune singură".

La finalul evenimentului, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a apreciat efortul organizatorilor şi cursanţilor Masterclassului de Cânt Bizantin. "Aţi reuşit cu mila lui Dumnezeu să aduceţi ceva din catedrala cerului. Spunea cineva că muzica e rugăciunea care se spune singură. Într-o modalitate conştientă, cei care au cântat în această seară ne-au ajutat să îngenunchem şi să intrăm în stare de rugăciune. Pentru aceasta adresăm un cuvânt de mulţumire maestrului Lykourgos Angelopoulos pentru că a preluat câteva clipe sufletele noastre şi le-a aşezat în Catedrala "Sfânta Sofia" din Constantinopol. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi reuşit în această seară să împliniţi ceea ce Sfântul Ignatie al Antiohiei le-a spus creştinilor: "Să fiţi cu toţii un cor pentru a alcătui armonii, cântând la unison pe Tatăl prin Fiul şi într-un singur glas să deveniţi mădulare ale Fiului, recunoscute de Tatăl". Dumnezeu să vă răsplătească osteneala", a spus IPS Teofan. Prin titlul concertului de vineri seara, "Vocile Bizanţului", s-a dorit încurajarea diferitelor intervenţii solistice ale celor din grupul "Nectarie Protopsaltul", din Corul "Byzantion" şi ale câtorva dintre cursanţi care s-au remarcat. "Vârful interpretativ a fost asigurat de Lykourgos Angelopoulos şi Georgios Konstantinou, profesor de muzică bizantină la Conservatorul de Stat din Atena", a amintit prep. univ. drd. Adrian Sîrbu. "Trebuie să admirăm îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe al cursanţilor" Lykourgos Angelopoulos (foto): "De la an la an se observă o îmbunătăţire a nivelului Masterclassului de Cânt Bizantin. La această ediţie am observat că putem intra în mici detalii pentru că în cadrul cursului practic nelămuririle au fost multe şi interesante. Prin răspunsuri şi întrebări am mers mai în adâncul problemelor. Aş putea spune că ceea ce se întâmplă aici este unic în Europa. Cursanţii noi au venit cu un bagaj de cunoştinţe, cu o experienţă auditivă care i-a ajutat să aprofundeze cele discutate. Am avut puţine repetiţii pentru repertoriul din seara aceasta (n.r. vineri seara), însă din punct de vedere muzical ne-au ieşit unele detalii. Trebuie să admirăm îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe al cursanţilor, iar pe de altă parte, modul de organizare al echipei de lucru. Să nu uităm de ajutorul Înalt Preasfinţitului Teofan, care a îmbrăţişat acest eveniment cu drag şi a venit în întâmpinarea lui." "Atmosfera a fost uimitoare" Georgios Konstantinou (foto): "Cred că de la an la an lucrurile se îmbunătăţesc, iar nivelul cursanţilor creşte. Am avut cursanţi mai vechi pe care m-am bazat, dar şi cursanţi mai noi care au prins din mers lucrurile. Atmosfera a fost uimitoare la concertul din această seară (n.r. vineri seara). Cu adevărat sunt uimit de ceea ce se întâmplă aici şi de aceea simt o responsabilitate mai mare pe umerii mei. Este de apreciat colaborarea strânsă între Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Universitatea de Arte din Iaşi. Acest lucru este benefic atât pentru cursanţii din toată ţara care vin la Iaşi, cât şi pentru Masterclassul de Cânt Bizantin." Lansarea volumului "Vocile Bizanţului".

În cadrul Masterclassului de Cânt Bizantin a fost lansată joi, 7 iulie, cartea scrisă de Lykourgos Angelopoulos - "Vocile Bizanţului". Volumul se adresează publicului francez, fiind tradus din greceşte în franceză, dintr-un manuscris de Federic Tavernier (unul dintre elevii lui Lykourgos Angelopoulos, care în prezent este psalt în Toulouse). "Federic Tavernier a tradus manuscrisul grecesc pentru cei care doreau să se iniţieze mai mult în tainele Ortodoxiei, să cunoască noţiuni de bază despre Liturghia ortodoxă, despre ce înseamnă muzica bizantină. Lykourgos Angelopoulos a adunat în cartea sa câteva stări impresionante pe care le-a avut de-a lungul anilor în colaborările din Europa", a declarat prep. univ. drd. Adrian Sîrbu.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1659;1;59681;0;Rugaciune-in-ritmuri-bizantine-la-Catedrala-mitropolitana-din-Iasi.html http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/vocile-bizantului-la-catedrala-mitropolitana-din-iasi

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Corul Byzantion - „Ca un om ai venit”, plagal glas IV, de arhiereul Gherman Neon Paron (sc. XVII)
Corul Byzantion - „Cuvine-se cu adevărat”
Corul Byzantion - Stihira „Acum, proorocia”
Corul Byzantion - Stihira „Betleeme, gătește-te”
Corul Byzantion - Slava „Astăzi se naște din Fecioara”
Corul Byzantion - Slava „Acestea zice Iosif”
Corul Byzantion - Irmosul Calofonic „Hristos se naște”
Corul Byzantion - Irmos la Nașterea Domnului, pe larg, de Macarie Ieromonahul
Corul Byzantion - Matima „Hristos se naște”, de Balasie Iereul
Corul Byzantion - Irmos la Nașterea Domnului, de Macarie Ieromonahul
Corul Byzantion - Condacul Nașterii Domnului „Fecioara, astăzi”
Corul Byzantion - Stihira „Mai înainte de Nașterea Ta”
Corul Byzantion - „Fluierul cel păstoresc”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Piatra fiind pecetluită”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Mormântul Tău, Mântuitorule”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Prin mâncare a scos din Rai”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Pentru rugăciunile tuturor sfinților”, podobie glasul I
Corul Byzantion - „Nor al luminii”, podobie glasul I

Ultimele Articole

  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A cincea zi

    mcb19 concertVineri, 19 iulie 2019, ultima zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, a fost ziua în care s-au vazut și auzit roadele programului intens din această săptămâna, prin minirecitalul de muzică orientală clasică și concertul extraordinar de muzică bizantină. A fost și ziua recunoașterii contribuției dascălilor și a fiecărui cursant în parte.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A patra zi

    mcb19 ziua4Joi, 18 iulie 2019, a patra zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin la Iași, a fost ziua în care, mai mult decât în celalalte, studenții și profesorii lor coordonatori au încântat participanții prin prezentări care au combinat cercetarea academică a manuscriselor cu interpretarea unor exemple muzicale reprezentative. De asemenea, invitatul special, Panagiotis Neochoritis, s-a ocupat în special de monahii și de provocările cu care se confruntă acestea.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

    mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

    MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – Prima zi

    mcb19 prima zi 800x533Luni, 15 iulie 2019, a debutat la Iași a douăsprezecea ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin. Organizat de Asociația Culturală Byzantion și de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, evenimentul s-a deschis cu slujba de pomenire a ctitorilor de suflet ai Masterclass-ului, protopsaltul Lykourgos Angelopoulos și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, urmată de discursul oficial al organizatorilor (doamna Prof. Dr. Laura Vasiliu, Asist. Drd. Adrian Sîrbu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Conf. Dr. Maria Alexandru – Universitatea Aristotelis din Salonic), al doamnei soprane Mihaela Grajdeanu (Opera Română din Iași) și al Arhid. Profesor Razvan Constantin Stefan (Seminarul Teologic Ortodox București).

    în Program Citeşte mai mult