Corul Byzantion cântă pelerinilor de hramul Sfintei Parascheva

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Și anul acesta, binecunoscutul cor de muzica psaltică ”Byzantion” va cânta pelerinilor cu ocazia hramului Sfintei Parascheva. Concertul extraordinar de muzică psaltică va avea loc marți, 12 octombrie 2010, începând cu orele 19:00 în catedrala mitropolitană. Această manifestare este la a doua ediție, după cea de anul trecut.


Corul de muzică psaltică „Byzantion“ a fost înfiinţat în anul 1997, la Iaşi, activând la vremea respectivă în cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. Până în anul 2001, corul s-a intitulat „Basileus“, ulterior fiind denumit „Byzantion“ de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Formaţia „Byzantion“ a participat până în prezent la numeroase festivaluri de muzică religioasă, simpozioane internaţionale de muzică bizantină, la sărbători ale mănăstirilor sau parohiilor ortodoxe din ţara noastră, dar şi din Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Belgia, Luxemburg şi Germania. Sub directa îndrumare a mentorului Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol şi profesor de muzică bizantină la Conservatorul de stat şi la Conservatoarele „F. Nakas“ şi „N. Skalkotas“ din Atena, Corul „Byzantion“ a înregistrat până în prezent nouă albume de muzică bizantină. Prin aceasta s-a dorit reînvierea tradiţiei muzicale româneşti prin imprimări, reeditări, cercetări ale manuscriselor, dar şi prin participarea în fiecare an la marile hramuri ale schiturilor româneşti din Sfântul Munte Athos.
Corul de muzică psaltică „Byzantion“ activează actualmente în Iaşi, sub ascultarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, sub patronajul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, fiind reprezentată de Asociaţia Culturală „Byzantion“, şi are drept scop promovarea valorilor muzicale ortodoxe. Corul «Byzantion» a reprezentat, mai întâi de toate, bucuria de a înălţa împreună cântări alese lui Dumnezeu. A fost dintotdeauna prilej de căutare, de provocare, de căderi şi de luptă, de mulţumiri sufleteşti. Este o încercare de a găsi o cale de a-I plăcea lui Dumnezeu cât mai bine prin muzică, lucru pe cât de simplu pe atât de complex, de anevoios. Am avut mai mereu şansa de a trăi momente alese de sărbătoare alături de oameni duhovniceşti, fie la lumina unei lumânări dintr-o bisericuţă athonită pe vârf de munte, fie la slujbe arhiereşti. Cea mai mare provocare pentru Byzantion rămâne conştiinţa că interpretul desăvârşit este acela care a reuşit să îmbine munca de cercetare cu rugăciunea aplicată în cântare.

http://www.crestinortodox.ro/comunitate/classified.php?user=Christfollower&classified_id=332

http://cidadededeus.wordpress.com/2010/10/08/corul-byzantion-canta-pelerinilor-de-hramul-sfintei-parascheva/

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole