Imprimă această pagină

Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

Deosebit de atractivă a fost prezentarea echipei de paleografie muzicală a Universității Aristotelis din Salonic, îndrumată de conf. dr. Maria Alexandru. Într-o manieră interactivă, studenții și doamna profesoară au prezentat elemente de teorie și de formare a tehnicii de cânt din creația Sfântului Ioan Cucuzel, „dascălul dascălilor”. Pornind de la reprezentarea scării glasurilor din manuscrise, doamna Alexandru a punctat implicațiile sale escatologice. O altă reprezentare cu caracter didactic este arborele paralaghiei, cu exerciții foarte utile pentru antrenara vocii, pentru introducerea în lumea modulațiilor și pentru dezvoltarea ambitusului.  

La cursurile de interpretare psaltică ale domnului Panagiotis Neochoritis, participanții avansați au fost împărțiți în opt echipe, care au inclus și un participant implicat în activități de predare, fiecare echipă lucrând pe Anastasimatarul de la 1821 al lui Petru Efesiu. Tema a fost aceea de a transcrie textul din limba română, pe silabe, sub textul din limba greacă, adăugând, la nevoie, anacruze. În timp ce avansații au lucrat în săli diferite, în sala Achim Stoia au lucrat începătorii, urmărind modul practic în care un dascăl își instruiește ucenicii, prin exemplul interpretării, corectate la nevoie, a celor doi psalți de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol care l-au însoțit pe domnul Neochoritis. Acesta din urmă le-a amintit cursanților etapele procesului de învățare, valabile, de altfel, în orice domeniu: mai întâi, dascălul explică; apoi tace, lăsându-l pe ucenic să practice și corectând detaliat, iar în ultima fază, se face perfecționarea sau șlefuirea finală. Atât ucenicul cât și dascălul trebuie să conștientizeze faptul că învățarea intervalelor, a expresiilor și a ritmului cere mult timp, punerea bazelor temeinice necesitând ani de zile. Tinerii care îl însoțesc pe domnul Neochoritis, de exemplu, au început experiența de stană de la vârsta de 3 ani.

În a doua parte a zilei, doamna conf. dr. Maria Alexandru a continuat cursul opțional de muzică orientală clasică, de la ora 16.30 participanții la Masterclass fiind prezenți la Vecernia Mare cu Litie în cinstea Sfintei Mucenițe Marina – hramul bisericii Sf. Sava din Iași.

După ora 20, domnul Neochoritis s-a întâlnit din nou cu cursanții, în spațiul eclezial primitor al Bisericii Sf. Sava, la al patrulea curs de interpretare psaltică. La strană au lucrat cei avansați, în perechi – câte doi în ambele strane, interpretând cântările Vecerniei din Anastasimatar, pe diferite glasuri.

Sorina Chiper

PR – Asociația Culturală Byzantion