Corul Byzantion a susținut un Concert de Muzică Psaltică la Palatul Brâncovenesc din Mogoşoaia (Bucureşti)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mogosoaia siteSâmbătă, 18 august 2018, Corul Academic Byzantion a susținut Concertul de Muzică Psaltică intitulat „Tezaurul muzical din mănăstirile bizantine". Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sărbătorii Sfinților Brâncoveni şi a fost organizat de către Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti" şi biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Mogoşoaia, în parteneriat cu Primăria Capitalei.
Repertoriul abordat a urmărit evocarea diferitelor ipostaze componistice sau imnografice reprezentative pentru marile centre monastice ortodoxe şi a constituit în acelaşi timp o invitație la o călătorie prin istoria muzicii bisericeşti răsăritene. 
 
Din cântările abordate nu au lipsit lucrări semnate de Filothei sin Agăi Jipei, mare personalitate muzicală de la curtea voievodului Constantin Brâncoveanu, dar şi lucrări (precum „Când a fost să moară Ştefan" , „Din sânul maicii mele" şi imnul de stat „Deşteaptă-te, române") care au evocat spiritul patriotic, în asentimentul sărbătorii Centenarului Marii Uniri.
 
Cu acest eveniment, se încheie şirul de manifestări ale Asociației Culturale Byzantion aferente anului bisericesc în curs, urmând ca în luna septembrie activitățile să debuteze cu participarea corului Byzantion în cadrul ediției a II-a a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi (26-30 septembrie 2018).

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Corul BYZANTION - Concert extraordinar de muzică brâncovenească - 2014
Byzantion Choir - Aineite ton Kyrion (Praise the Lord from Heaven)
Byzantion Choir - Aleluia and Prokeimenon of the Apostle O Kyrios ebasilevsen
Byzantion Choir - Evlogitaria Anastasima (Ressurection Blessings)
Byzantion Choir - I Romania Parthen, Trapezuntian traditional song
Byzantion Choir - Osoi eis Christon, mode plagal of 1sr
Byzantion Choir - Christos anesti (Christ is risen)
Byzantion Choir - Basilev ouranie (in Romanian)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (7 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (6 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (5 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (4 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (3 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (2 from 7)
Byzantion Choir - Sticheras and prosomoia to the Holy Spirit (1 from 7)
Byzantion Choir - The Good Friday Lamentations (fragment), mode plagal of 1st, traditional melody.
Byzantion Choir - Invincible conductrice (French version), mode plagal of 4th

Ultimele Articole

  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A cincea zi

    mcb19 concertVineri, 19 iulie 2019, ultima zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, a fost ziua în care s-au vazut și auzit roadele programului intens din această săptămâna, prin minirecitalul de muzică orientală clasică și concertul extraordinar de muzică bizantină. A fost și ziua recunoașterii contribuției dascălilor și a fiecărui cursant în parte.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A patra zi

    mcb19 ziua4Joi, 18 iulie 2019, a patra zi de Masterclass Internațional de Cânt Bizantin la Iași, a fost ziua în care, mai mult decât în celalalte, studenții și profesorii lor coordonatori au încântat participanții prin prezentări care au combinat cercetarea academică a manuscriselor cu interpretarea unor exemple muzicale reprezentative. De asemenea, invitatul special, Panagiotis Neochoritis, s-a ocupat în special de monahii și de provocările cu care se confruntă acestea.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A treia zi

    mcb19 ziua3 foto2Miercuri, a treia zi de Masterclass, a fost foarte variată în activități, care au mers de la exerciții individuale pentru îmbogățirea tehnicii vocale și lucru la ansamblu până la conferințe pe baza rezultatelor unor cercetări de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor și prezentarea unor noi apariții  editoriale și discografice.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – A doua zi

    MCB19 ziua2A doua zi de Masterclass a început cu cursul practic de tehnică vocală, oferit de doamna soprană Mihaela Grăjdeanu. Cu mult tact pedagocic și răbdare, doamna Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în față și să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanța respirației și pe modalitățile de care dispunem pentru mărirea capacității rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere și analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanța toracică și rezonanța faringiană.

    în Program Citeşte mai mult
  • Masterclass Internațional de Cânt Bizantin - 15-19 iulie 2019 - Jurnal de eveniment – Prima zi

    mcb19 prima zi 800x533Luni, 15 iulie 2019, a debutat la Iași a douăsprezecea ediție a Masterclassului de Cânt Bizantin. Organizat de Asociația Culturală Byzantion și de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, evenimentul s-a deschis cu slujba de pomenire a ctitorilor de suflet ai Masterclass-ului, protopsaltul Lykourgos Angelopoulos și Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, urmată de discursul oficial al organizatorilor (doamna Prof. Dr. Laura Vasiliu, Asist. Drd. Adrian Sîrbu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Conf. Dr. Maria Alexandru – Universitatea Aristotelis din Salonic), al doamnei soprane Mihaela Grajdeanu (Opera Română din Iași) și al Arhid. Profesor Razvan Constantin Stefan (Seminarul Teologic Ortodox București).

    în Program Citeşte mai mult