Speciile de cântări și genurile din componistica (melopiia) bizantină
În manuscrisele de muzică bizantină se pot observa în mod clar diferite genuri compoziționale, iar denumirile de genuri de obicei provin de la conținutul textului liturgic al acestor cântări. Prin urmare, genurile sunt studiate și în cadrul științei numite imnologie. Din punct de vedere strict muzical, ele au o importanță fundamentală, pentru că arată diferitele utilizări ale melodiilor și, în același timp, varietatea de forme muzicale din componistica bizantină. Despre această varietate de forme din arta psaltică ne vorbește, dintre cei vechi, și Manuil Lampadarul Ducas Hrisaf: „Nu cumva să creadă cineva că utilizarea psaltichiei este ușoară; ea este complexă și cu multe fețe. Și, astfel, există o mare diferență între cântarea stihirilor și a cratimelor, a troparelor de umilință și a megalinariilor, a icoaselor ș.a.m.d. Alta este, așadar, întrebuințarea unei stihiri și alta a unui tropar de umilință, alta a unei cratime și alta a unei megalinarii, și a icoaselor, alta și alta a heruvicului și a aliluiariilor, alta”(2) .
În acest fragment se afirmă de asemenea și faptul că imitarea dascălilor din vechime de către cei mai noi, în ceea ce privește componistica, este considerată meritoasă. Într-adevăr, așa este, deoarece „acest lucru a condus foarte mult la păstrarea, până în zilele noastre, a diferenței între cântări și între genuri în arta psaltică”, după cum afirmă Hrisant(3).
Despre diferitele specii de cântări, Hrisant, în Marele Teoreticon, are următoarea împărțire: „anixandarii, kekragarii, slave, stihiri, polihronioane, tropare, tropare la sărbători (apolitikia n.n.), anastasime, sedelne, ipacoi, antifoane, polielee, pasapnoarii, canoane, cântări (la canoane n.n.), irmoase, catavasii, condace, icoase, megalinarii, exapostilarii (luminânde n.n.), laude, prosomii, idiomele, dogmatice (eotinale n.n.), doxologii, asmaticoane, matime, tipicale (obednița n.n.), fericiri, intrânde, trisaghioane, aliluiarii, heruvice, chinonice, cratime, irmoase calofonice ș.a.” (§ 401, Θεωρητικόν Μέγα της Μουσικής).
Termenii de „anagramatisme, anapodisme sau picioare (metrice)” nu sunt menționate de către Hrisant și ele se subînțeleg în termenul de „matime”; de asemenea, nu sunt menționați și alți termeni pe care îi regăsim, totuși, în manuscrisele studiate. Hrisant structurează speciile de cântări menționate mai sus în patru genuri melodice, spunând: „Aceste specii ale psalmodiei fac trimitere la cele patru genuri melodice, și anume: stihiraricul vechi, stihiraricul nou, papadicul și irmologicul” (§401, p.179).
O împărțire a genurilor componisticii bizantine.
- Genul stihiraric are următoarele categorii fundamentale:
a. Genul stihiraric vechi (Στιχηραρηκόν παλαιóν) – acest gen se referă la vechile stihiri (sec. XII-XVI) precum și la stihirile noi înfrumusețate (νέος καλλωπισμóς) ale lui Gheorghe Prasinos, Hrisaf cel Tânăr, Gherman Neon Patron, Balasie Iereul, Cozma Macedonul, Ioan Protopsaltul, Iacov Protopsaltul, Hurmuz Hartofilax (Doxastarul pentru stihoavne).
b. Genul stihiraric nou, pe larg – reprezentative sunt Anastasimatarul și Doxastarul lui Petru Peloponisie.
c. Genul stihiraric nou, pe scurt – reprezentativ este considerat Anastasimatarul pe scurt al lui Petru Peloponisie. Melodiile în genul irmologic pe scurt ale lui Petru Vizantie sunt foarte asemănătoare cu melodiile anastasimatarului menționat. - Genul irmologic și subîmpărțirile acestuia:
a. Genul irmologic pe larg – reprezentativ este Irmologhionul pe larg a lui Petru Lampadarie (Peloponisie), Irmologhionul lui Balasie Iereul și Irmologhionul lui Cozma Macedonul.
b. Genul irmologic pe scurt – reprezentativ este considerat Irmologhionul lui Petru Vizantie și varianta revizuită, a lui Ioan Lampadarie.
c. Genul irmologic calofonic – acest nou gen este reprezentat de irmoasele compuse în stil calofonic și care se găsesc în colecția alcătuită de către Grigorie Protopsaltul. - Genul papadic are următoarele subîmpărțiri:
a. Genul papadic reprezentat de melosul asmaticoanelor, aliluiarilor, heruvicelor, chinonicelor, dar și al anixandariilor, checragariilor, Fericit bărbatul, polihronioanelor, polieleelor, antifoanelor și al psalmului 118.
b. Genul papadic reprezentat de melosul Condacarului și Oikimatarului.
c. Genul papadic reprezentat de melosul Matimatarului, colecție ce conține matime, adică anagramatisme ale stihirilor, theotokariilor și troparelor de umilință. De asemenea, stihurile calofonice de la Fericit bărbaatul, al polieleelor și al psalmului 118, aparțin aceleiași subcategorii.
d. Genul papadic reprezentat de melosul Cratimatarului.
de Grigorios Stathis (1)
(traducere din limba greacă de Adrian Sîrbu)
[1] Materialul reprezintă un fragment din introducerea lucrării Manuscrisele de muzică bizantină. Muntele Athos. Catalog descriptiv al manuscriselor de muzică bizantină păstrate în bibliotecile mănăstirilor și schiturilor din Muntele Athos (vol. I, Atena, 1975), de Grigorios Stathis.
[2] Manuil Hrisaf, Περί των ενθεωρουμένων τη Ψαλτική Τέχνη και ων φρονούσι κακώς τινες περί αυτών, ms. Iviron 1120 (autograph Manuil Hrisaf, anul 1458), f. 12r și următoarele.
[3] Hrisant de Madyt, Θεωρητικόν Μέγα της Μουσικής, Τrieste, 1832, p. 178, paragraful 400.