Imprimă această pagină

Muzică brîncovenească: exegeze hrysanthice ale Ieromonahului Macarie din Psaltichia Ieromonahului Filothei

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Imparate-ceresc-dubla-notatie-720x480Cîntarea de mai jos, interpretată de grupul de psalţi “Nectarie Schimonahul” din Bucureşti la Floriile anului 2005, e foarte cu putinţă să fi fost ultima cîntare bisericească pe care voievodul şi Mucenicul lui Hristos Constantin Brîncoveanu a ascultat-o în viaţa aceasta, cu puţin mai înainte de arestarea sa de către turci în Săptămîna Patimilor anului 1714.

Compoziţia îi aparţine unui psalt al curţii domneşti, Ieromonahul Filothei, fiul Agăi Jipa, primul mare traducător român al imnografiei bisericeşti şi poate cel mai mare compozitor de muzică psaltică din istoria românilor (manuscrisul său, BAR mr 61, din Decembrie 1713, este cel mai vechi şi totodată şi cel mai bogat în compoziţii muzicale româneşti dintre toate manuscrisele ce au ajuns pînă la noi). Ea s-a păstrat în cîteva manuscrise menţionate în articolul mai jos. Exegeza cîntării a fost realizată cel mai probabil la Mănăstirea Neamţ în anul 1833 de către Macarie Ieromonahul (1750-1836, superiorul şcolilor româneşti de muzică psaltică în notaţie hrysanthică dintre anii 1820-1832), şi s-a păstrat, de asemenea, în cîteva manuscrise. Ea a fost pentru prima dată publicată de autorul articolului de mai jos în Triodul paisian apărut la editura Sophia din Bucureşti în anul 2005, pag. 424-432. După această ediţie a fost interpretată de psalţii bucureşteni în forma prezentă.

*

Cîteva exegeze hrysanthice ale Ieromonahului Macarie din Psaltichia Ieromonahului Filothei

Cel mai vechi manuscris psaltic cu cântări în limba română cunoscut până astăzi este, precum îndeobște se cunoaște de către cei pasionați de istoria psalticii la români, antologia din 1713 intitulată Psaltichie rumănească, alcătuită de ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei, păstrat astăzi sub cota nr. 61 între manuscrisele românești ale Bibliotecii Academiei Române din București. Fiind un adevărat tezaur muzical, cu toate că studiile ce i s-au dedicat nu au fost deloc puține, încă mai are foarte multe surprize să ofere cercetătorilor.

Notația folosită de autorul manuscrisului este cea în uz în vremea sa, numită medio-bizantină târzie sau cucuzeliană târzie. De la scrierea acestei „psaltichii” pînă la primele școli bucureștene de muzică dedicate notației hrisantice ori neo-bizantine (1815–1816) au trecut puțin peste 100 de ani, dar aceștia au fost foarte tumultuoși din punct de vedere al notației muzicii bisericești bizantine; după anul 1740 aceasta a trecut prin cel puțin trei etape diferite. Din cercetările pe care le-am întreprins până acum pe manuscrisele păstrate în România și în Grecia reiese că, începînd cu anii 1740–1750 psalții Patriarhiei de Constantinopol au început să compună cântări noi, ale căror caracteristici principale ar fi următoarele:

  •     folosirea aproape exclusiv a formulelor irmologice (și, implicit, a notației irmologice), în tipurile de cântări care până la acești psalți aparțineau aproape exclusiv speciilor papadice sau stihirarice (spre exemplu, polieleul irmologic pe glas 1 de Ioan Protopsaltul și pasapnoariile acestuia, Doamne, strigat-am de Daniil Protopsaltul, polieleul glas 4 de același, heruvicele și chinonicele aceluiași, etc.);
  •     ornamentarea cântărilor accentuată de schimbarea speciilor lor; ea devenit, spre sfîrșitul secolului XVIII și începutul celui de-al XIX-lea, scop în sine pentru apariția a cel puțin două notații diferite (cea exegetică și cea hrsantică), pentru a o reda nu doar în interpretare, ci și în scris; cu cât a fost mai cunoscută și mai copiată, una și aceeași cântare nu mai prezintă în scris diferențe la nivel de formule, ca până la anul 1740, ci la nivel de ornamentică (a se vedea, spre exemplu, multiplele variante tipărite sau rămase doar în manuscris ale polieleului gl. 5 de Petru din Peloponez);
  •     simplificarea notației irmologice (pentru facilitarea învățării notației psaltice) și renunțarea la unele din formulele vechi folosite pînă la 1740 (spre exemplu, este foarte ușor de observat aceasta la irmosul cântării a noua din canonul Nașterii Maicii Domnului și al Înjumătățirii Paștilor („Străin lucru”), care din Irmologhionul lui Balasie, niciodată transcris în altă notație decât cea originală, intră direct în Calofonicon, fiind socotit nu cântare regulată, ci piesă de virtuozitate calofonică; varianta folosită aproape exclusiv după 1770 devine cea simplă a lui Petru din Peloponez, iar după câteva zeci de ani se adoptă o variantă mult mai scurtă, cea a lui Petru Vizantie).

        Aceste trei caracteristici ar putea explica, în limbajul muzicologic contemporan, ceea ce spune Ieromonahul Macarie în prefața Irmologhionului său tipărit în 1823: „au arătat drumul scrierii mai supţire”.

            Poate că singura explicație plauzibilă pentru această scurtare a cântărilor și mutare a accentului dinspre măiestria învățării formulelor muzicale înspre măiestria ornamentelor sonore ar putea fi schimbarea modei culturale balcanice, aflată și ea sub influența modelor culturale din Apusul european și american.

            Cu siguranță, noile cântări constantinopolitane de după 1740 au fost primite și în Țările Române, însă aici se poate observa, mai ales în mănăstiri și la bisericile boierești și domnești, păstrarea cântărilor clasice (spre exemplu, antologia lui Ioan Duma Brașoveanul și cea a lui Constantin vtori-psalt de la Râmnicul Vâlcii, ori Stihirarul lui Gherman Neon Patron din 1811 de la Iași și Anastasimatarul românesc, copie fidelă după cel al lui Filothei Jipa, copiat în 1821 la Mănăstirea Căldărușani).

          Primirea reformelor culturale constantinopolitane are ca exponenți români pe Mihalache Moldoveanul (probabil unul și acelaşi cu Mihalache Eftimivici din Botoșani), care traduce în românește Anastasimatarul irmologic al lui Petru din Peloponez și anunță în prefața traducerii sale că pregătește și o traducere românească a Doxastarului irmologic al aceluiași, autor al unor evloghitarii şi al unei doxologii irmologice pe glasul 2, pe Mihalache Bucureșteanul, copistul din 1805 al Anastasimatarului irmologic păstrat în Athos la Marea Lavră sub cota Z 26, pe Macarie Golgothanul (care ar putea fi unul şi acelaşi cu Macarie ieromonahul de mai târziu), compozitor înainte de 1811 al unui chinonic grecesc pe glasul varys după modelul grecesc și pe viitorul episcop Chesarie al Buzăului (1784–1846), copist al unui Anastasimatar de Dionisie Fotino în 1811 și alții.

            Spre diferență de dascălii Ioan, Daniil și Petru, odată cu anii 1795–1800, Petru Vizantie, lampadar și apoi protopsalt al Patriarhiei de Constantinopol, începe să transcrie vechile cântări cucuzeliene într-o nouă notație, exegetică, pe care i-o atribuie dascălului său, Petru din Peloponez. Am denumit această notație „pre-hrsantică”, deși pentru aceeași folosim denumirea de „notație exegetică”. Aproape simultan cu inițiativa lui Petru Vizantie, la Mănăstirea Neamț este propusă o altă notație muzicală de către monahul Iosif Protopsaltul, iar din anii 1802–1803 avem mărturia unei alte notații, folosite de Mihalache Bucureșteanul. Din aceste trei mărturii putem trage concluzia că spre anul 1800 s-a simţit nevoia unei noi notaţii muzicale, mult mai analitice.

            Prin venirea în Ţările Române ca dascăli de psaltică a lui Petru Vizantie (Iași, între 1805–1808), a lui Nichifor Cantuniaris (Iași, între 1808–1820) și a lui Dionisie Fotino (București, 1795–1821), notația pre-hrisantică constantinopolitană este cea care se impune până spre anul 1820. În această notație marea majoritate a cântărilor pe care le-am întâlnit până acum sunt compoziții grecești.

            Începînd cu anii 1815–1816 se întemeiază noi școli de muzică, susținute direct de domnitori, care promovează notația hrisantică. Petru Efesiu, la București, și Grigorie Hiotul și Gheorghe Lesvios la Iași pregătesc un număr însemnat de psalți să folosească noua notație a muzicii bizantine bisericești. Începând cu primele cărți psaltice, tipărite de Petru Efesiu la București în 1820 și de ieromonahul Macarie la Viena în 1823, notația hrisantică se generalizează și devine în Ţările Române un standard comun acceptat.

            Dintre ucenicii români în noua notație hrisantică ai dascălului Petru Efesiu, părintele Macarie ieromonahul este, de departe, cel mai cunoscut exeget, traducător și compozitor. Dacă despre activitatea sa componistică și de traducere există numeroase studii, despre meșteșugul exegezei sale din diferitele notații existente în epocă aproape că nu avem nici un studiu. Cu toate acestea, Macarie exighisește mult, aproape exclusiv din autori români. Poate singurul mai cunoscut dintre aceștia, din a cărui creație a și tipărit o pasapnoarie foarte cunoscută în epocă, a fost Mihalache Moldoveanul. În secolul XX au fost publicate, cu un studiu corespunzător, și catavasiile Floriilor compuse de Șerban Protopsaltul și exighisite de părintele Macarie. Studiul de față scoate la lumină un alt autor român exighisit de părintele Macarie: Ieromonahul Filothei Jipa.

            Cu puțină vreme în urmă am cercetat în muzeul Mănăstirii Cernica două manuscrise (un Anastasimatar și un Irmologhion) copiate de un psalt român de la începutul sec. XIX, Ianuarie monahul. Într-unul din ele, acest cântăreț face distincția între Mihalache Moldoveanul și Mihalache Bucureșteanul, pe primul numindu-l atunci, la 1802, „răposatul Mihalache”, spre diferență de al doilea, numit „Mihalache din București”. Una din cântările lui Mihalache Bucureșteanul este o exegeză a troparelor de după Evanghelia utreniilor primelor Duminici ale Triodului („Ușile pocăinței”), exegeză menționată de copist și realizată cu scop didactic. Originalul exighisit de Mihalache din București a fost tradus în românește de ieromonahul Filothei Jipa și se află în alte două manuscrise la care am ajuns, ΒΑR ms. rom. 4305, f. 299r și Zografu (Athos) 424-98 (1550/ 406-80 III d 18). Compararea formulelor originale cu exegeza făcută într-o notație pre-hrisantică de un contemporan al lui Mihalache, ieromonahul Matei Vatopedinul, și în notație hrisantică de Hurmuz Hartofilax și Grigorie Protopsaltul a scos la lumină faptul că la trecerea dintr-o notație în alta exegeții constantinopolitani ai sistemului hrisantic și-au luat libertatea pe care o aveau și psalții copiști de mai înainte de ei, de a schimba formulele, alegând, de cele mai multe ori, cea mai scurtă și cea mai ușoară variantă.

            O altă observație făcută la analiza exegezei lui Mihalache Bucureșteanul este că în original compoziția părintelui Filothei Jipa este o combinație de formule stihirarice și irmologice.

            Începând prin anul 2002 cercetările muzicale legate de școala de muzică paisiană de la Mănăstirile Neamț și Secu am găsit, răspândite prin mai multe manuscrise, compoziții în limba română păstrate sub numele arhiereului Gherman Neon Patron. Așadar, a fost firesc să mă gîndesc că ele sunt exegeze ale originalului ieromonahului Filothei. Comparația manuscrisului românesc 61 de la BAR București cu acestea a confirmat presupunerea inițială, și pentru aceea pe două dintre ele, incluse în Triodul paisian, le-am indicat ca atare, chiar dacă titlul original nu menționa numele lui Filothei sin Aga Jipa.

            Pe lângă manuscrisele nemțene, la Biblioteca Academiei Române din București se află alte două manuscrise destul de cunoscute cercetătorilor operei muzicale a părintelui Macarie. Pe unul din ele l-am cercetat de mai multe ori și este un Tom al Anthologhiei păstrat sub cota BAR ms. rom. 1804, scris de monahul Ghimnasie de la Căldărușani în anul 1838 (f. 231v). Acesta are, între filele 369v–375r, exegeze din Psaltichia lui Filothei Jipa: „Aceste stihiri se cântă la Botezul Domnului, când iese cu litania afară la sfințirea apei. Facerea lui Ghermano arhiereul Neon Patron. Glas 8”.

            Dar originalul după care cel mai probabil au fost transcrise manuscrisele nemțene și BAR ms. rom. 1804 este manuscrisul românesc 3736 de la BAR din București. Acesta este un manuscris autograf al ieromonahului Macarie, însemnat pe margini de ucenicul său, arhiereul Iosif Naniescu. Cuprinsul său este următorul:

f. 3r Stihiri spre slava lui Dumnezeu, ca o slavoslovie alcătuite de kyr Paris poetul romanesc, iar cântarea de smeritul ieromonah Macarie („Deschide-te, gură, cântă / Celui Sfânt cântare sfântă”). Glas 8 Ni.
f. 7r Sihuri spre slavoslovia lui Dumnezeu, alcătuite de înțelepți dascăli ai scoalei știinților, spre a să cănta în toate zilele dimineață mai-nainte de paradosis, stând toți ucenicii în picioare și cu umilință cântându-le („Cîntarea dimineții din buz’ nevinovate cui altui să cuvine, Puternice Părinte, decât Ție a da, decât Ție a da”). Glas 8 fthoricesc makam nevest.
f. 9r Stihuri ca o slavoslovie spre lauda lui Dumnezeu alcătuite de dascalii școalei științelor din București, care să cântă mai-nainte de paradosis și după paradosis. Iar glasul s-au alcătuit de prea-cuvioșia sa părintele Macarie ieromonah și protul de dascali de musichie. Glas 8 Ni (copie a unui monah nemțean).
f. 13r Fericit bărbatul pe mic alcătuit de smeritul Macarie ieromonahul dupre cel grecesc al lui kyr Gheorghie Criteanul. Glas 8 Ni.
f. 17r Stihuri spre slava lui Dumnezeu, ca o slavoslovie alcătuite de kyr Paris poetul roman, iar cântarea s-au alcătuit de smeritul ieromonah Macarie („Deschide-te, gură, cântă / Celui Sfânt cântare sfântă”). Glas 8 Ni.
f. 18r Versuri: „Suflete al meu, mărește pre Cela ce vecinicește…”.
f. 19r Prokimenele ce să cântă în Duminecile Sfântului Postului celui Mare, sara la Vecernie, pe glas 8, Ni.
f. 19v Aceste tropară să cântă la tunderea monahului mandifor. Glas 1. Pa. Ke. Podob. Mormântul Tău.
f. 20r Iar la sărutare să cântă samoglasnica aceasta. Glas. 1 Pa.
f. 21r Fericit bărbatul, în stihuri, precum să cântă la Priveghieri. Glas 8 Ni.
f. 25r Fericit bărbatul pe mic, slava întreagă, alcătuit dupre cel grecesc al lui Gheorghie Critosul. Glas 8 Ni.
f. 29r [Fericit bărbatul] glas 2. Di [maqam] șet arapan.
f. 33r La râul Vavilonului, ce să cântă în cele trei Duminici de la începutul Triodului, facere a smeritului ieromonah Macarie, întru slava lui Dumnezeu și spre podoaba sfintelor monastiri de obște a patriei pe glas al treilea. Glas 3 Ga ca de la Ni.
f. 37r La râul Vavilonului, ce să cântă în cele patru Duminici de la începutul Triodului, până la lăsatul de brânză, facere a smeritului Macarie ieromonahul, întru slava lui Dumnezeu și spre podoaba sfintelor monastiri de obște a patriei pe glas al treilea. Glas 3 Ga ca de la Ni.
f. 41r La râul Vavilonului, ce să cântă în cele trei Duminici de la începutul Triodului, facere a smeritului ieromonah Macarie, întru slava lui Dumnezeu și spre podoaba sfintelor monastiri de obște a patriei pe glas al treilea. Glas 3 Ga ca de la Ni (sunt doar neumele negre, fără text).
f. 42r Altul [polieleu La râul Vavilonului), facere a lui kyr Hurmuz, aflătoriul sistimii ceii noao și hartofilax al sfintei lui Hristos bisericii ceii mari. Glas 3 Ga (altă mână).
f. 44v [Heruvic] τοῦ αὐτοῦ [Hurmuz], ἦχος βαρὺς Ζω.
f. 47r În Sfântul și Marele Post, în Vinerea săptămînii a cincea, sara la vdenie, la slujba cântării acathistului, condacul. Glas 8 Ni. Însemnare marginală a Arhiereului Iosif Naniescu: „Tradus în românește dupe cel în grecește de fericitul părinte ieromonahul Macarie”.
f. 49r Altă mathimă ce să cântă tot la Acathist cătră Prea-sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pe opt glasuri, facerea lui Hurmuz Hartofilax. Glas 1 Pa („Floarea cea neveștejită”).
f. 53r În Sfînta și Marea Miercuri slava și acum de la stihoavna utrenii, troparul facere a Sfintei și prea-înțeleptii Casiianii, iar melosul al lui Petru Lambadarie. Glas 8 Ni.
f. 59r În Sfânta și Marea Joi, în loc de heruvic să cântă aceasta facere a lui Daniil Protopsaltul. Glas 6 Pa.
f. 60r Altul [Cinei Tale], mai în scurt, glas 6 Pa.
f. 61r În Sfânta și Marea Joi, în loc de De Tine să bucură, să cântă aceasta [Din ospățul Stăpânului]. Glas. 6 Pa.
f. 62r În Sfânta și Marea Sâmbătă, în loc de heruvic să cântă aceasta, facere a lui kyr Petru Lambadarie. Glas 5 Pa.
f. 63v În Sfânta și Marea Sâmbătă, în loc de De tine să bucură [Nu te tângui, maică]. Glas 6. Pa.
f. 67r În Sfânta și Marea Sâmbătă seara la vecernie și dimineața la Hvalite, slava. Facerea lui Ghermano arhiereul Neon Patron [Ziua de astăzi Marele Moisi]. Glas al șaselea Pa.
f. 69v În Sfânta și Marea Sâmbătă la stihoavnă, când scoate epitafiul, facerea lui Ghermano Neon Patron [Pre Tine, Cela ce Te îmbraci]. Glas 5 Pa.
f. 73v În Sfânta și Marea Duminică a Rusaliilor seara la Vecernie, slava și acum [Împărate ceresc]. Glas al șaselea Pa.
f. 75r Aceaste stihiri să cântă la Botezul Domnului, când iase cu litania afară la sfințirea apei. Facerea lui Ghermano arhiereul Neon Patron [Glasul Domnului peste ape, Astăzi firea apelor se sfințește, Ca un om la râu ai venit, Către glasul celui ce strigă]. Glas 8 Ni.
f. 79r La Sfânta și Luminata zi a Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos [stihirile utreniei, Paștile cele sfințite]. Glas 5 Pa. Însemnarea arhiereului Iosif Naniescu: „Melodia [este] facere a fericitului păr. Macarie dascalul și traducătorul musicii bisericești în limba romănească”.
f. 81r Slavă și acum [Ziua Învierii]. Din Anastasimatar. Glas 5 Pa.
f. 82r [O!, Dumnezeiescul, o!, iubitul] Glas 5 Pa.
f. 82v [O!, Paștile mari și prea-sfințite] Pa.
f. 85r La Sfânta și Luminata zi a Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos [Hristos a înviat]. Glas 5 Pa Ke.
Stihirile hvalitelui Sfintelor Paști. Facere a smeritului ieromonah Macarie. Glas 5 Pa.
f. 93r Întru slava lui Dumnezeu, vreo câteva mathimi cătră Născătoarea de Dumnezeu, pe toate glasurile. Facere a fericitului întru pomenire Petru cel dulce glăsuitor Berechet, întru nimic strămutate. Aceasta glas 1 peste patru glasuri de la Pa, Ke.
f. 98v Facere a acestuiași. Glas 2 Vu.
f. 101r Întru slava lui Dumnezeu și spre folosul părinților din Sfânta Monastire Neamțul ce să vor îndeletnici a învăța, am scris aici vreo câteva mathimi către Născătoarea de Dumnezeu, care toate acestea sunt facere a fericitului întru pomenire Petru cel Dulce glăsuitoriu Berechet, întru nimic strămutate. Această de față iaste glas 1 tetrafonos, adecă piste patru glasuri, începând de la Pa Ke [de la fila 102v la 105r este fără text și fără gorgoane].
f. 109r Psalmul 136 ce să cântă după polieleu în duminica lăsatului de sec de brânză pe glasul 3 Ga [notație prehrisantică].
f. 117r Pricesne ce să cântă pe ceale opt glasuri ale Duminicilor. Facere a lui Grigorie Protopsaltul. Glas 1 Pa.
f. 129r Acest irmos să cântă în loc [de] De tine să bucură, când să întâmplă Nașterea lui H[risto]s Duminică [Taină străină văd]. Glas 1 Pa [însemnare marginală a lui Iosif Naniescu: „Facere a fericitului întru pomenire dascalul Macarie ieromonahul”].
f. 133r [Axion] Întru slava lui Dumnezeu. Glas 1 Pa armonicesc agem.
f. 134v [altă variantă, oprită la „decât heruvimii” și continuată cu însemnarea: „și celelalte precum mai sus”].
f. 137r–146v [Pagini de probă din diferite tipărituri ale părintelui Macarie].

            În cele de mai sus se observă că exegezele puse sub numele arhiereului Gherman Neon Patron sunt comasate între filele 67r–78r ale manuscrisului 3736 de la Academie. Cu siguranță ele au fost legate în acest volum de ucenicul părintelui Macarie, arhiereul Iosif Naniescu, însă faptul că aceste exegeze au fost scrise pe același tip și pe același format de hârtie, și, în mare, cu aceeași grafie, indică o probabilitate foarte mare să fi fost exighisite în aceeași vreme. De asemenea, ordinea în care se află în manuscris arată că ele au fost alese de părintele Macarie pentru un scop anume – cel mai probabil nevoile unei mănăstiri la care fastul slujbelor ori numărul mare de preoți, monahi și credincioși impuneau nevoia unor cântări foarte largi într-o vreme în care în Ţările Române pătrunseseră deja cântările mai scurte, irmologice –, deși nici în originalul lui Filothei (BAR ms. rom. 61), nici în copiile lui Ioan Radu Duma (BAR ms. rom. 4305) ori Constantin vtori-psalt (BAR ms. rom. 2219) nu se află în această ordine. O altă concluzie care reiese din titlurile ms. 3736 este aceea că el conține multe compoziții, traduceri și exighisiri ce au fost realizate pentru părinții Mănăstirii Neamț. Deşi nu putem ști dacă exegezele din Psaltichia lui Filothei au fost făcute la Neamț, trei dintre ele se regăsesc în manuscrisele paisiene în aceeași formă, unele fiind atribuite părintelui Macarie, așadar copiate de părinţii nemţeni după manuscrisele aduse de acesta. Există o probabilitate destul de mare ca aceste cântări să fi fost exighisite chiar în Mănăstirea Neamţ, pentru nevoile ei liturgice, în perioada petrecută de părintele Macarie în această obşte.

            Cele șapte cântări aparțin toate genului stihiraric și le-am identificat până astăzi în următoarele manuscrise:

            Ziua de astăzi Marele Moisi (slavă la vecernie și la laude în Sfânta și Marea Sâmbătă):

    în notația originală: BAR ms. rom. 61, f. 236v, BAR ms. rom. 4305, f. 180r, BAR ms. rom.  2219, f. 293r.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom.  3736, f. 67r, B. M. Neamţ ms. gr. 30, f. 239v, B. M. Secu 83, f. 94r.

            Pre Tine, Cela ce Te îmbraci (slavă la stihoavna vecerniei Sfintei și Marii Sâmbete, la scoaterea epitafului):

    în notaţia originală: BAR ms. rom.  61, f. 241r, BAR ms. rom. 2219, f. 302v.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736, f. 69v, B. M. Neamţ ms. gr. 30, f. 241v, B. M. Secu 83, f. 88v, B. M. Secu 70, f.409v.

            Împărate ceresc (slavă și acum la vecernia Pogorârii Sfântului Duh):

    în notația originală: BAR ms. rom.  61, f. 33v, BAR ms. rom. 2219, f. 334r.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736, f. 73v, B. M. Neamţ ms. gr. 30, f. 245r.

Stihirile la litania Botezului Domnului:

            a. Glasul Domnului peste ape:

    în notaţia originală: BAR ms. rom. 61, f. 176r, BAR ms. rom. 2219, f. 150r.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736, f. 75r, BAR ms. rom. 1804, f. 369v.

            b. Astăzi firea apelor se sfințește:

    în notaţia originală: BAR ms. rom. 61, f. 171v, BAR ms. rom. 2219, f. 132r.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736, f. 75v, BAR ms. rom. 1804, f. 370v.

            c. Ca un om la râu ai venit:

    în notaţia originală: BAR ms. rom. 61, f. 171v, BAR ms. rom. 2219, f. 133r.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736, f. 76r, BAR ms. rom. 1804, f. 371v.

            d. Către glasul celui ce strigă:

    în notaţia originală: BAR ms. rom. 61, f. 171v, BAR ms. rom. 2219, f. 133v.
    exegeză hrisantică: BAR ms. rom. 3736 f. 76v, BAR ms. rom. 1804, f. 372v.

monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă
Fragment din articolul publicat în volumul Simpozionul Internaţional de Muzicologie Bizantină: 300 de ani de românire (1713-2013). Ediţia a II-a, 12 decembrie 2013, Editura Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, 2013. Varianta completă a articolului (inclusiv notele de subsol şi trimiterile bibliografice) se găseşte la paginile 54-93 ale volumului.

 

Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro/2014/01/12/muzica-brincoveneasca-exegeze-hrysanthice-ale-ieromonahului-macarie-din-psaltichia-ieromonahului-filothei/